nu stiu ce mi/a venit acum in minte amintirea asta si sigur nu am luat o madeleina ca Proust.
era o zi frumoasa cu soare, clipoceam la un articol sufocata in redactie si ma trezesc ca aud aievea vocea decanului, intrebandu/ma de unde vine pasiunea pentru delfini.
adevarul e ca nici eu nu stiu prea bine, e ceva irational, ilogic in identificarea mea cu delfinii, de parca mi/ar fi totem. ceea ce stiu sigur e ca eu nu ii ceream mamei sa ma joc cu pisoi si catelusi, eu vroiam delfiniiiiiiiiiiiiiiiiiii. apoi cand am crescut mai mare, am aflat ca numele meu deriva dintr/un cuvant grecesc, care e legat de "delfin".
en conclusion, c`est moi le dolphin!
est-ce que je ne suis pas sympathique comme ca?
